Sentimentul romanesc al isteriei(text de Mircea Cartarescu)

N-am crezut niciodata in specificul national, in "sentimentulromanesc al fiintei", in tot ceea ce filozofii culturii si psihologiimaselor ne-au atribuit ca sa ne distinga de alte popoare. Nu cred ca suntem mai ospitalieri decat altii, mai harnici sau maihoti. Nu-mi pare nici bine, nici rau ca sunt roman. Uneori regret ca num-am nascut elvetian, dar imediat imi aduc aminte ca as fi putut sa manasc ugandez. Suntem si noi, romanii, undeva "la mijloc de rau si bun",cum scria Ion Barbu, un neam sub soare, nici prea-prea, nicifoarte-foarte. Daca n-am luat nici un premiu Nobel, in schimb am inventatstiloul.Daca zidul ni s-a prabusit peste noapte, ne-am apucat, cuminti, a douazi sa-l ridicam la loc, si tot e ceva. Am fi putut, in definitiv, sa-llasam in plata Domnului de zid si sa ne caram cu totii in alta parte... Cu toate astea, exista ceva specific romanesc, ceva atat de adancin firea noastra, a celor care traim azi pe acest plai de dor, incatm-as hazarda sa spun ca este insasi esenta "romanismului" in acestmoment istoric. Este cercul vicios al isteriei provocate de stres si alstresului provocat de isterie. Dati-mi voie sa fiu, in continuare, maiexplicit. Daca traiesti numai in Romania, e posibil sa nu-ti dai seama ca eceva in neregula cu lumea din jur. Ai culoarea mediului si te misti odata cu el.Esti una cu toti ceilalti. Dar daca te intorci, dupa o vremeindelungata, in tara e cu neputinta sa nu fii izbit de cat de anormala eumanitatea de aici.De cat de chinuiti sunt oamenii si de cat de rai devin din cauza asta. Nu se poate sa nu fii uluit de faptul, de pilda, ca una dintrecele mai raspandite strategii de supravietuire e mitocania agresiva. Inorice tara civilizata oamenii incearca sa-si menajeze nervii cat sepoate de mult. Sunt prevenitori unii fata de altii in forme duse aproapepana la caricatura. Si-au dezvoltat zambete sociale si ritualuri de contact care saelimine, practic, posibilitatea oricaror conflicte. Cand cineva tecontrazice, ii zambesti si spui: "We agree to disagree" ("am cazut deacord ca nu suntem de acord"). Cand cineva te calca pe picior, tegrabesti sa-ti ceri tu scuze. O ipocrizie blanda si surazatoare te intampina peste tot, ca unbalsam care alina toate ranile si satisface toate susceptibilitatile.Aceasta ipocrizie poarta numele de politete si e esentiala pentrufluidizarea substantei sociale. Romanul nu este asa pentru ca nu poate fi, obiectiv, asa. Pentruca la noi, daca esti bun, esti calcat in picioare. Sa ne imaginam otanara care devine vanzatoare. Isi iubeste meseria si isi propune sa fiecat mai draguta si mai serviabila cu clientii. Zambetul profesional, acel zambet care vinde marfa, i se va stergeinsa curand de pe fata dupa ce vreo cinci-sase insi ii vor tranti cate-obadaranie sau vor incepe sa urle la ea ca nebunii, chiar din prima zi delucru. Sunt toate sansele ca dupa o luna de zile zambetul sa-i disparacomplet, iar dupa un an sa avem vanzatoarea noastra standard, acra siscarbita, care te repede de nu te vezi. Badaranii de care-am vorbit nu sunt nici ei badarani din nastere.Siei sunt bieti oameni la care s-a urlat si care-au fost umiliti de candse stiu. Au devenit scarbosi pentru ca au simtit pe pielea lor ca nutine sa fii dragut cu ceilalti. Pentru ca, la toate ghiseele, aurezolvat numai urland. Pentru ca doar fiind mitocani au avansat social,calcand peste cei blanzi. In armata, soldatii sunt extrem de chinuiti "in perioada" desergentii lor. Cand ajung ei insisi sergenti, ii chinuiesc pe noiirecruti si mai abitir.Si tot asa, in toate straturile sociale si la toate nivelurile, romaniiisi sunt propriii calai si propriile victime intr-o societate profundalienata psihic, o societate isterica. Cred ca asta ne distinge, ca romani, in lume, la ora actuala:tensiunea continua la nivelul vietii cotidiene. Starea continua deexplozie, care ne provoaca ulcere si atacuri cerebrale. Conflictulgeneralizat al fiecaruia cu fiecare. Nu vreau sa spun prin asta casuntem fundamental rai. Fireste, ne-au impins spre asta saracia si lipsa de orizont,carentele de educatie, perplexitatea maselor taranesti dezradacinate siaduse in ghetourile marilor orase. Pot fi si alte explicatii obiective.Dare inca ceva, mai subtil, mai intunecat in tot acest chimism social.Inraitide lumea in mijlocul careia traim, cu timpul incepe sa ne placa sa fimrai. Sadismul nostru rabufneste atunci in insulta si obscenitate.Incepemsa ne mandrim cu grobianismul nostru si, exhibitionisti ai moralei, nedezbracam voluptuos de caracter in aplauzele excitate ale publicului.Curand, devenim la fel de cinici, la fel de incapabili de a distingebinele de rau ca tarfele, securistii si noii imbogatiti. Ascensiunea (sau doar supravietuirea) noastra sociala e marelepremiu castigat cu pretul mitocaniei noastre. Iar cercul acestei nevroze nationale nu ar putea fi spart decatprintr-o lunga terapie care, ca orice demers psihanalitic, ar fi lunga,scumpa si cu un rezultat incert. Nu cred ca ne-o putem permitedeocamdata.